Noul stadion își va deschide porțile și pentru Rapid!** Cât îi costă pe giuleșteni să joace pe Național Arena

Redactor:
Cosmin Boghiu
Redactor:
Gigi Stancu
Noul stadion își va deschide porțile și pentru Rapid!** Cât îi costă pe giuleșteni să joace pe Național Arena
  • Publicat:
  • Actualizat:

Național Arena va fi inaugurată pe 6 septembrie, la jocul României cu Franța, iar din 15 septembrie, când vor începe partidele din grupele Europa League, noul stadion își va deschide porțile și pentru Rapid.

Conducerea Rapidului a căzut de acord asupra acestei sume la negocierile avute cu Primăria Capitalei, dar contractul va fi semnat după ce giuleștenii vor juca și returul cu Slask, dacă la Timișoara nu va avea loc o surpriză de proporții. „Național Arena ne va costa în jur de 30.000 – 35.000 de euro. Vom primi stadionul ca la închirierea unei mașini, cu rezervorul plin și neavariată. Trebuie să-l predăm așa cum îl găsim”, a afirmat o persoană care a negociat detaliile contractului.

Nu mai e sigură revenirea În Giulești
Conducerea Rapidului a afirmat că meciul cu Chiajna va fi ultimul disputat pe terenuri neutre, iar cu FC Brașov echipa se va întoarce în Grant. George Copos a plătit ieri 30.000 de euro către CS Rapid, dar Clubul Sportiv nu vrea să încheie acum un nou contract de închiriere, ci după ce se recuperează toată datoria, în cele cinci tranșe stabilite. Conducerea clubului de fotbal se teme însă că atunci când se vor vedea cu toți banii recuperați, cei de la CS Rapid vor cere o chirie mare. „Dacă nu ne înțelegem, vom evolua cu Brașov, pe 10 septembrie, pe Național Arena”, a afirmat o sursă din club.

20.000 de euro ar costa Național Arena pentru un joc de Liga I, mai puțin cu aproximativ 10.000 de euro față de prețul din Europa League. Diferența constă în faptul că în campionatul intern se poate închiria doar un inel

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×